Cronica Examen anul II semestrul 2 – Mihnea Columbeanu

Etajul IV - Nivelul Cehov

          Ca de obicei, clasa de actorie a profesorilor Mircea Anca şi Iuliana Moise, de la Universitatea Hyperion, şi-a ţinut examenul de măiestrie în sala de la etajul IV, unde am ajuns să mă simt aproape ca la mine acasă, după ce i-am urmărit semestru cu semestru pe aceşti tineri actori (viitori - dar nu cu mult...), atât de fascinanţi. Acum un an şi jumătate, când îşi dădeau primul examen de arta actorului (tradiţionalele Dramatizări cu care se începe de obicei), am descoperit o trupă de maxim potenţial, încă marcată de stângăciile şi şovăielile proprii oricărui început. A urmat, peste numai câteva luni, saltul la explozivul montaj de scene din Shakespeare - o evoluţie surprinzătoare până la nivelul unde manevrau cu siguranţă şi încredere în ei înşişi resursele tragice şi sclipirile comice, dezvoltările individuale şi coeziunea spiritului de echipă, cvasi-nuditatea (de o remarcabilă frumuseţe şi candoare) şi mobilitatea temperamentală. Apoi, în luna februarie a acestui an, l-am redescoperit alături de ei pe Caragiale, în abordări pline atât de îndrăzneală novatoare, cât şi de fidelitate faţă de spiritul autorului, amintind de marii maeştri care i-au dat viaţă de-a lungul multelor decenii pe scenele româneşti, dar fiind în acelaşi timp şi ei înşişi, proaspeţi şi originali. A fost, şi încă mai este, o ascensiune pe cât de perceptibilă, pe atât de fluidă, prin etajele formării artistice, până la nivelul major al inevitabilului şi inegalabilului Cehov, cel fără de care teatrul actual nu ar fi ceea ce este.
         I-am învrednicit de fiecare dată cu câte o analiză cât m-am priceput de riguroasă - şi exigentă, totodată, mereu fidel convingerii că admiraţia şi încurajările pot risca oricând să cadă în extrema nefastă, dacă nu sunt dublate de o justă severitate a observaţiilor critice. Şi am constatat cu bucurie că au avut înţelepciunea de a le înţelege just şi a trage învăţămintele cuvenite, adăugându-le, cu dreaptă măsură, pe lângă tot ceea ce au preluat, în primul şi-n primul rând, de la generoşii şi capabilii lor mentori, Mircea Anca şi Iuliana Expresia artistică a clasei la "etajul IV - al lui Cehov" frizează desăvârşirea profesională.



        În primul rând, am remarcat o deplină integrare a echipei - împlinirea obiectivului urmărit pe tot parcursul acestor patru semestre şi realizat pas cu pas. Dincolo de concepţia unitară a întregului examen-spectacol, în sens scenic, interpreţii au ajuns pe un palier de comunicare ce mă obligă să renunţ la modelul structural pe care-l abordasem cu ocaziile trecute, când le analizam examenele fragment cu fragment. Mă simt dator să cuprind clasa în tot ansamblul ei, organizându-mi de astă dată comentariile în funcţie de membrii trupei - cu atât mai mult cu cât, în sfârşit, se poate spune că personalităţile lor artistice şi-au găsit definiţia. Chiar dacă, în anul rămas până la examenul final, mai sunt de operat destule cizelări şi finisări individuale, profilurile lor actoriceşti se conturează din linii sigure, atât în profunzimea simţirii, a gândirii şi a concepţiei, cât şi pe aria mijloacelor de expresie - şi, în plus, este deosebit de semnificativ să constatăm rezultatul atins de fiecare în parte, ca încununare a evoluţiei din trecut.

         Poate ar mai fi cazul să menţionez doar două lucruri: pe de o parte, în spiritul aceleiaşi metode pedagogice, e de precizat faptul că am asistat la un "Cehov restituit", o abordare de fond, menită mai mult să exploreze esenţele dramaturgiei create de acest incontestabil părinte al teatrului modern, şi mai puţin să impresioneze ca spectacol vizual. Şi totuşi, vizualul spectacular nu lipseşte - dar se remarcă nu atât în scenele propriu-zise, ci în momentele de legătură când întreaga echipă se reuneşte într-o fuziune umană şi artistică fără greş. Iar aici ajungem la al doilea factor pe care ţin să-l relev: unitatea pe care au reuşit s-o creeze cei doi profesori între discipolii lor. Tinerii actori formaţi de ei comunică, se completează reciproc, se susţin şi de valorifică unii pe alţii - ceea ce duce la acea dualitate a actului scenic prin care personalităţile se relevă cel mai puternic tocmai în armonia ansamblului tuturor. Aştept cu şi mai multă nerăbdare şi încredere ceea ce vor pune la cale pentru spectacolul de licenţă, convins că vom avea de-a face cu încununarea acestor trei ani de neuitat printr-un fenomen teatral de înaltă clasă.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
12 iunie
Bucureşti, România